oleogel antivergeturi cu sunătoare
|

Oleogel exfoliant antivergeturi cu sunătoare și trandafir sălbatic

oleogel antivergeturi cu sunătoare
Oleogel antivergeturi cu sunătoare

Exfolierea ajută la regenerarea zonei afectate de vergeturi, de aceea acest gel uleios conține perle de orez pentru o îndepărtare blândă a celulelor moarte. Astfel uleiurile și extractul de sunătoare se absorb mult mai ușor în piele, acționând sinergic pentru a ameliora aspectul vergeturilor, și nu lasă senzația de gras pe piele.

Ingrediente necesare pentru bază pentru oleogel exfoliant antivergeturi cu sunătoare și trandafir sălbatic (le găsești aici) :

%Cantitate (200 grame)Cantitate (100 grame)
Faza A
ulei de macadamia54%108gr54gr
emulsifiant din ulei de măsline pentru emulsii apă-în-ulei Olivem 90010%20gr10gr
ulei de shea10%20gr10gr
ulei de trandafir sălbatic25%50gr25gr
Faza B
extract CO2 de sunătoare 0,5% 1gr 0,5gr
parfumant natural rose petals 0,3%0,6gr0,3gr
pigment mat roz 0,2%0,4gr0,2gr
perle de orez după preferințe

Mod de preparare bază pentru oleogel exfoliant antivergeturi cu sunătoare și trandafir sălbatic:

  1. Topește într-un pahar Berzelius la bain-marie Olivem 900 împreună cu uleiul de macadamia. Îndepărtează paharul de la sursa de căldură. Adaugă uleiul de shea și uleiul de trandafir sălbatic.
  2. Verifică temperatura amestecului și dacă a scăzut sub 40 gr C, adaugă ingredientele fazei B și amestecă.
  3. În baza rezultată poți adăuga o cantitate de perle de orez adaptată preferințelor, nu există prea mult sau prea puțin. Rețeta din imagine conține 20gr de perle de orez adăugate la 100gr de preparat de bază.
  4. Transferă într-o cutie cosmetică curată sau un flacon cu capac flip-top și etichetează.

Termen de valabilitate: minim opt săptămâni, păstrat în condiții optime de igienă.

Similar Posts