Ulei de Jojoba virgin 5l

4 persoane se uită la acest produs

530,00 lei

4 în stoc

Transport gratuit de la 180 lei !

  • Check Mark Promoții frecvent
  • Check Mark Retur în 14 zile
  • Check Mark Plată cu cardul sau la curier
Plată în siguranță
  • Visa Card
  • MasterCard

Descriere

Acest ulei calmant și emolient, se absoarbe ușor, fără a lăsa un film gras la suprafața pielii și este potrivit tuturor tipurilor de ten.

Uleiul de Jojoba are proprietăți antibacteriale și antifungice, fiind cel mai potrivit pentru tenul acneic, căruia îi reglează secreția de sebum. El este capabil să oprească producția în exces de sebum, pentru că se aseamănă grăsimilor ce se găsesc în mod natural în piele.

Fiind de fapt o ceară, uleiul de Jojoba are și rol de agent ocluziv, împiedicând pierderea transepidermică a apei. Astfel, combate deshidratarea și implicit formarea ridurilor și este un ingredient valoros în cremele nutritive de mâini.

Este un ulei foarte bun pentru păr și se folosește în măștile adresate unor probleme precum seboreea, mătreața, vârfurile uscate și deteriorate (puteți chiar folosi uleiul de Jojoba ca atare, direct pe vârfuri, lăsând să acționeze 5-10minute și apoi limpezind).

Conține acid miristic, cu proprietăți antiinflamatoare, de aceea este un adjuvant foarte bun în tratarea psoriazisului și eczemelor. Ca ulei de masaj, se întinde bine fiind suficientă folosirea unei cantități mici de ulei.

Este potrivit pentru obținerea maceratelor uleioase, pentru că nu râncezește ușor (având în compoziție doar 0,2% acizi polinesaturați).

INCI/Ingrediente: simmondsia chinensis seed oil.

Mod de obținere: prin presarea la rece a semințelor.

Proveniență: Franța.

Proprietăți fizico-chimice:

  • Aspect și miros: lichid uleios, de culoare gălbuie.
  • Miros: vegetal, caracteristic.

Mod de păstrare: la loc uscat, ferit de lumină și căldură.

Uleiul virgin de Jojoba este recomandat pentru:

  • tenul gras/acneic
  • tenul matur
  • tenul sensibil
  • scalpul seboreic
  • mătreață
  • eczeme, psoriazis
  • pielea uscată, deshidratată

Mod de utilizare:

  • Singur, direct pe păr, ca mască sau direct pe ten, pentru demachiere.
  • În combinație cu alte uleiuri vegetale sau esențiale, pentru obținerea de creme sau unguente pentru față sau pentru corp.
  • În emulsii pentru ten sau corp, în faza uleioasă.
  • În săpunurile handmade.

Se poate include în:

  • creme și lotiune demachiante pentru ten gras/acneic sau pentru tenul ridat
  • serumuri și măști pentru păr
  • balsam, ruj de buze
  • creme pentru scutece
  • creme pentru masaj facial și corporal  pentru pielea iritată, uscată
  • creme onctuoase pentru crăpături, arsuri sau pentru refacerea zonelor expuse intemperiilor
  • creme grase pentru mâini
  • săpunuri handmade
  • fabricarea maceratelor uleioase